Suflu nou şi chiar de gheaţă,
Iarna-ţi suflă la mustaţă.
Gerul în cojoc s-a pus,
Ziua iute s-a mai dus.
De-i un pic de soare-afară,
Să nu crezi că-i primăvară.
Dimineaţa dinţii-ngheaţă,
Termometru-i chiar pe faţă.
Te salută flori de gheaţă
De pe geamul înghetat,
Gerul sună tare-afară.
Dar tu vrei să stai în pat.
sky viewer
way that i see ... see through me
duminică, 29 ianuarie 2012
marți, 27 septembrie 2011
Nostalgie de toamnă
Frunza a-nceput să cadă.
Vântul bate ne-ncetat,
De curând se pare,
Toamna s-a cam aşezat.
De e soare şi e bine,
Tu afară ieşi şi-alergi,
Frunza să o vezi cum cade,
Şi pastelurile ei.
Iar când ploaia va să vină,
O aştepţi ca ea să-ncepă,
Picurându-te pe frunte,
Tu alergi prin ea zâmbind.
De-i afară mohorât,
Şi nori gri poartă furtună,
Te gândeşti, citeşti şi scrii,
Şi din când zici câte-o glumă.
miercuri, 16 februarie 2011
Învăţătura
Nu-i vreme să te găseşti în suflet trist,
Căci trebuie să te pastrezi în lume realist.
Sunt lucruri de care trebuie să conştientizezi,
Şi visător doar din când în când, e bine să visezi.
Să te lupti chiar şi cu tine,
E greu să-ţi duci războaie,
Spre bine tău,
S-alegi o dreapta cale.
Cuvinte spui, cuvinte-alegi,
Dar mai presus. tăcerea-i deasupra oricei legi.
Îndupleca-n tăcere să te mai gândeşti,
Că ştii ca-n gândul tău,
Adevaruri tu grăieşti.
Nu e nevoie să şi materializezi,
Tot ce tu gândeşti,
Sau tot ce tu visezi.
E-o drama-nterioara
Ce trebuie s-o accepti,
Si vrei nu vrei,
Mai bine-i să aştepţi.
Tresar
Acromatică pălărie argintie
Pe luna tremurând,
Se zbate între două ape,
Între cald şi frig.
Semeaţă precum un nor sub soare,
O rază-alunecă printre vapori.
E-un calm de care rar ai parte,
Citind şi admirând
Tablouri pe un coridor.
Adie vântul lin,
Şi e puţin cald
Să te trezeşti
Din somnul anual.
Tablou de iarnă
Sub bolta albă-cenuşie
Stau oameni în maşini şi case,
Amorţiti de gradele de afară.
Fulgi de nea din când coboară
Pe la geamul semi-nchis,
Se perindă la fereastră,
Ca-ntr-un basm de mult el scris.
Scoatem capul la fereastră,
Şi privim acest pastel,
E un joc în care
Până fulgii-au rol în el.
De-ndrăznim să batem câmpii,
Pe afară, pe-nserat,
Vom vedea ciorile
Precum frunzele-n copac.
Punem geană după geană
Şi ne tinem ochii-nchişi,
Absorbim din calmul iernii,
Melancolici şi deschişi.
vineri, 31 decembrie 2010
Globul
E globul ce se-ascunde-n vis,
Cel ce îl dorim să-l ştim atins.
Sub o patură de gânduri visătoare,
Dorinţe ce să le-mplinim.
Precum nişte păsări călătoare,
Ce zboară-n cârd pe lângă noi.
E un zbor cu multă seamă
Să-ţi menţii al tău covor,
Precum Aladdin cel care-şi
Apără împărăţia
Şi rămâne visător.
Cel ce îl dorim să-l ştim atins.
Sub o patură de gânduri visătoare,
Dorinţe ce să le-mplinim.
Precum nişte păsări călătoare,
Ce zboară-n cârd pe lângă noi.
E un zbor cu multă seamă
Să-ţi menţii al tău covor,
Precum Aladdin cel care-şi
Apără împărăţia
Şi rămâne visător.
luni, 29 noiembrie 2010
Personalul
E frig și întuneric afară.
Printre norii plumburii,
lumina-ncepe să dispară.
Norii înșirați în rânduri,
Mai mici, mai mari,
Ca după-arat,
Plini sunt de culoarea nopții,
De-un albastru-ntunecat.
Copacii goi se-ntrezăresc în zare,
Și între ei, licăriri de felinare,
De drum, de-oraș sau de la sat.
În trenul monoton
Cu legănări agale,
E-un frig în pași pe coridor.
Lumina deapănă suav în pâlpâiri
Un tren uitat, și-ascuns
în amintiri.
E liniște și e doar trenul
Un amalgam de zgomote,
Mișcări de roți tărăgană
Pe șine între codri.
E-o vreme rece,
Nici vântul n-o mai schimbă,
Parc-a uitat sau poate nu,
Sau poate stă pe-o listă.
E neschimbat, e vechi
de nici nu știi,
Metal cu roți uitat
Cu care tre să vii.
E-un personal ce n-a visat
În gând spre TGV,
Nici poate n-a-uzit
Ce-i ăla OZN.
Căci ani și ani
A așteptat de-a rândul,
S-a legănat și așteptat,
Răbdarea întrebându-l.
E oare-un vis prea mare
S-ajung un TGV?
Să duc și s-aduc lumea
Din Bruxells pe Saint Germain.
Pe platoul șinelor
de fier,
Noaptea s-a lăsat
Și cu un pic de ger.
E un comfort de clasa-ntâi',
Sub formă de cutie,
De lemn, de fier și piele-ntors
Trecut printr-o magie.
O, tu metal în parte ruginit,
Ai fost considerat,
suficient și potrivit.
Peisaj nocturn,
Lumini și legănări,
Drumul spre casă
Cuprins e de răbdări.
Printre norii plumburii,
lumina-ncepe să dispară.
Norii înșirați în rânduri,
Mai mici, mai mari,
Ca după-arat,
Plini sunt de culoarea nopții,
De-un albastru-ntunecat.
Copacii goi se-ntrezăresc în zare,
Și între ei, licăriri de felinare,
De drum, de-oraș sau de la sat.
În trenul monoton
Cu legănări agale,
E-un frig în pași pe coridor.
Lumina deapănă suav în pâlpâiri
Un tren uitat, și-ascuns
în amintiri.
E liniște și e doar trenul
Un amalgam de zgomote,
Mișcări de roți tărăgană
Pe șine între codri.
E-o vreme rece,
Nici vântul n-o mai schimbă,
Parc-a uitat sau poate nu,
Sau poate stă pe-o listă.
E neschimbat, e vechi
de nici nu știi,
Metal cu roți uitat
Cu care tre să vii.
E-un personal ce n-a visat
În gând spre TGV,
Nici poate n-a-uzit
Ce-i ăla OZN.
Căci ani și ani
A așteptat de-a rândul,
S-a legănat și așteptat,
Răbdarea întrebându-l.
E oare-un vis prea mare
S-ajung un TGV?
Să duc și s-aduc lumea
Din Bruxells pe Saint Germain.
Pe platoul șinelor
de fier,
Noaptea s-a lăsat
Și cu un pic de ger.
E un comfort de clasa-ntâi',
Sub formă de cutie,
De lemn, de fier și piele-ntors
Trecut printr-o magie.
O, tu metal în parte ruginit,
Ai fost considerat,
suficient și potrivit.
Peisaj nocturn,
Lumini și legănări,
Drumul spre casă
Cuprins e de răbdări.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)