luni, 29 noiembrie 2010

Personalul

E frig și întuneric afară.
Printre norii plumburii,
lumina-ncepe să dispară.

Norii înșirați în rânduri,
Mai mici, mai mari,
Ca după-arat,
Plini sunt de culoarea nopții,
De-un albastru-ntunecat.

Copacii goi se-ntrezăresc în zare,
Și între ei, licăriri de felinare,
De drum, de-oraș sau de la sat.

În trenul monoton
Cu legănări agale,
E-un frig în pași pe coridor.

Lumina deapănă suav în pâlpâiri
Un tren uitat, și-ascuns
în amintiri.

E liniște și e doar trenul
Un amalgam de zgomote,
Mișcări de roți tărăgană
Pe șine între codri.

E-o vreme rece,
Nici vântul n-o mai schimbă,
Parc-a uitat sau poate nu,
Sau poate stă pe-o listă.

E neschimbat, e vechi
de nici nu știi,
Metal cu roți uitat
Cu care tre să vii.

E-un personal ce n-a visat
În gând spre TGV,
Nici poate n-a-uzit
Ce-i ăla OZN.

Căci ani și ani
A așteptat de-a rândul,
S-a legănat și așteptat,
Răbdarea întrebându-l.

E oare-un vis prea mare
S-ajung un TGV?
Să duc și s-aduc lumea
Din Bruxells pe Saint Germain.

Pe platoul șinelor
de fier,
Noaptea s-a lăsat
Și cu un pic de ger.

E un comfort de clasa-ntâi',
Sub formă de cutie,
De lemn, de fier și piele-ntors
Trecut printr-o magie.

O, tu metal în parte ruginit,
Ai fost considerat,
suficient și potrivit.

Peisaj nocturn,
Lumini și legănări,
Drumul spre casă
Cuprins e de răbdări.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Sursă

Diferenţiatu-m-am în timp şi spaţiu,
Lumea să o cercetez,
Dar, ca s-o cunosc mai bine,
Bine-ar fi să-mă-ntegrez.